Blog
4

Cum acţionează escrocii în domeniul SEO?

ilegal seo 300x160 Cum acţionează escrocii în domeniul SEO? Piaţa de publicitate în Internet este dens presărată cu capcane şi are o mulţime de nuanţe puţin cunoscute. Avînd cea mai rapidă creştere, piaţa de promovare a serviciilor şi a produselor atrage escroci ce nu ezită să inducă în eroare clienţii.

Enumerăm doar cîteva scheme simple de lucru a escrocilor în domeniul SEO:

1. Promovarea site-ului conform cuvintelor cheie care nu sunt populare, sau au o popularitate extrem de scăzută.

De exemplu, pentru un Internet Magazin de mobilă tapiţată: „accesorii pentru mobilă tapițată”, „mobilă tapiţată exclusivă” etc., sunt nişte cuvinte de o popularitate şi concurenţă scăzută. Astfel de cereri sunt numite “de joasă frecvenţă”, care sunt utilizate la căutare, dar nu poate fi un indicator de lucru eficient. Mai devreme sau mai tîrziu clientul înţelege acest lucru, astfel în ciuda primelor locuri în SERP (pentru aceste cereri), clientul nu primeşte principalul – numărul dorit de public ţintă pentru site-ul său.

Pentru ce avem nevoie de promovarea site-ului? Nu pentru prima poziţie, ci pentru aducerea unui număr considerabil de potenţiali clienţi. În faţa optimizatorilor stă un obiectiv clar, atragerea unui flux de clienţi potenţiali, şi, prin urmare, creșterea vînzărilor prin intermediul site-ului. Primul loc în motoarele de căutare pentru cuvinte cheie nepopulare este egal cu bani aruncaţi în vînt şi timp pierdut.

2. Site-ul clientului are nevoie de promovare cu o popularitate mare a cererii, dar scăzut după concurenţă.

Astfel de cereri nu sunt relevante proiectului – acestea sunt, de obicei, anumite interpelări de divertisment şi non-comerciale, interogări, cum ar fi „video gratuit” sau „download software gratis”.  În cazul acestui “progres” numărul de vizitatori va fi mare, dar clienţi nu vor fi. Vizitatorii site-ului vor intra cu miile pentru a găsi video gratuit, dar nu să cumpere mobilier tapiţat. Internet marketingul funcţionează pentru publicul de calitate. Ei bine, escrocii SEO funcţionează numai pentru beneficiul lor.

3. Ridicarea traficului site-ului fără prezenţa propriu-zisă a oamenilor.

De exemplu, escrocii pot utiliza o reţea de calculatoare infectate cu botnet. Scopul este de a arăta clientului că site-ul este vizitat datorită lor, pentru aceasta se pot instala pe site-ul dvs. cîteva simple contoare, care afişează statistici de vizite. Computerele infectate înşişi “promovează” site-ul, în timp ce nefericitul proprietar al calculatorului nu realizează acest lucru. Astfel de înşelăciuni pot fi urmărite prin stabilirea statisticilor site-ul cu serviciul Google Analytics. Acest serviciu vă permite să urmăriţi geografia utilizatorilor care vin pe site. Astfel puteţi considera ca fiind suspect dacă vizitatorii dumneavoastră sunt din India, Canada, Spania, Thailanda sau Brazilia, pe cînd trebuie să vă promovaţi serviciile şi produsele doar în Moldova.

4. Implicarea publicului non-specific, prin crearea paginilor care nu sunt relevante pentru site-ul.

În acest caz se creează secţiuni ale site-ului pe tematică, de exemplu divertisment, care este departe de mobila tapiţată. Astfel pe site intră pentru divertisment 1000 de persoane, iar pentru mobilă tapiţată doar 10 persoane, însă în raport primiţi precum că pe site intră pentru mobila tapiţată peste 1000 de persoane, însă cît de straniu nu ar fi, dar vînzarea mobilei nu a crescut.

5. Sistemul denumit “schimb de linkuri” sau “şmecherie inelară”

Sistemele sau reţele inelare de schimb de linkuri sunt prezente şi foarte întrebate printre „optimizatori”, deoarece în anumite situaţii extreme, pot să adune numărul de vizitatori dorit de proprietarul site-ului, fără nici un efect vizibil pentru acesta.  Astfel raportul de statistică va fi conform planului, în realitate acesta fiind unul artificial.

De ce clienţii cad în asemenea situaţii?

O cauză ar fi dorinţa de a se promova cît mai ieftin, astfel riscul să plătești repetat este mai mare, iar posibilitatea de a te dezamăgi în astfel de promovare este enormă.

O altă cauză ar fi efectul momentan de promovare a site-ului, unii promit poziţii frumoase după 2-3 săptămîni, pe cînd în realitate este nevoie de 3-4 luni sau mai mult, în dependenţă de mai multe nuanţe.

Zgîrcenia unor clienţi este foarte mare, iar escrocii din domeniu caută anume aşa persoane, rezultatul este unul – bani şi timp pierduţi. Pentru a putea concluziona cît de serios este studioul de promovare, şi cît de eficiente sunt lucrările acestora, ar fi bine să consultaţi portofoliul acestora, care este faţa reală a oricărei agenţii de publicitate.

Noi doar vă dorim să fiţi vigilenţi şi să încredinţaţi proiectele dvs. numai studiourilor profesioniste, cu clienți reali şi rezultatele reale.

4 Comments to “Cum acţionează escrocii în domeniul SEO?”

  • [...] Cum acţionează escrocii în domeniul SEO? Sat Jul 31, 2010 13:27 pm Piaţa de publicitate în Internet este dens presărată cu capcane şi are o mulţime de nuanţe puţin cunoscute. Avînd cea mai rapidă creştere, piaţa de promovare a serviciilor şi a produselor atrage escroci ce nu ezită să inducă în eroare clienţii. Enumerăm doar cîteva scheme simple de lucru a escrocilor în domeniul SEO: 1. Promovarea [...] [...]

  • Din acest motiv le spun despre raportul de conversie online :)

    ReplyReply
  • Unii clienti pur si simplu isi merita soarta ! Le explici ca necesita timp si costuri pe masura si se lauda ca au oferte si ca le promit ca ajung in 2 saptamani, le explici despre ce este vorba si tot nu vor sa inteleaga.

    ReplyReply
  • Un articol foarte informativ în opinia mea.

    ReplyReply

Post comment

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>



Comentariile Clienţilor

  • ~ Alexandru

    "Mi-a făcut o deosebită plăcere să lucrez cu echipa de la Avansare.com. Au ridicat cu succes pe prima pagină Google compania noastră, astfel traficul site-ului a crescut cu peste 1200%. Nimic deosebit la prima vedere, dar efectul s-a simţit peste o anumită perioadă prin creşterea vînzărilor"

  • Citeşte toate comentariile »

Blog din Moldova

toateBlogurile.ro